Artă-mă!

Bun găsit!

Dragul nostru vizitator, te-ai întâlnit deja cu cavalerul misterios, ți-a stârnit curiozitatea și ai scanat codul QR. Ai pătruns în lumea Artă-mă!

Ți-am pregătit experiențe inovatoare, evenimente surprinzătoare, lecții interactive, prin care ne vom apropia împreună de valorile, tradiția artistică și patrimoniul cultural al Băii Mari. Și, mai ales, ne vom împrieteni!

Proiect realizat în parteneriat cu Yellow Shirts, finanțat de Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Baia Mare (program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România, finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Oradea) și Municipiul Baia Mare (finanțare nerambursabilă de la bugetul local, în domeniul cultură).

În desfășurare… Alătură-ni-te!

ArtFoto

Băimăreni și turiști deopotrivă, luați-vă aparatul foto și porniți luna aceasta pe urmele lui Hollósy și ale studenților săi. Recunoașteți locurile și clădirile care i-au inspirat, fotografiați-le și vom reface împreună poezia urbei! Alăturăm, virtual, perspectiva pictorului consacrat și cea a fotografului contemporan! 

Ia peisajul citadin la pas, descoperă-l și ascultă-l! Caută inspirația celor aproape 4000 de artiști din întreaga lume care au venit la Baia Mare începând din 1896. Fascinați de frumusețea locurilor, au pictat și au „documentat” orașul. 

Te invităm să alegi din expoziția Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» lucrări care înfățișează diverse ipostaze ale orașului nostru și să cauți “echivalentul urban contemporan”.  Fă o fotografie care surprinde (aproximativ) același “peisaj urban” și trimite-o prin e-mail, pe adresa muzartbm@yahoo.com, sau adu-o la muzeu (sediul de pe str. 1 Mai, nr.8). 

Fotografiile și lucrările care le-au inspirat vor fi prezentate într-o expoziție virtuală care va fi lansată pe platforma artsteps.com în luna decembrie. 

Artă-mă!

ArtTurist prin Baia Mare

Poveștile neștiute ale orașului se-ascund în clădirile istorice, sunt țesute în pânzele picturilor și păstrează aerul boem al miilor de artiști veniți la Baia Mare. Toamna aceasta vom porni la pas, ghidați de indicii, să le descoperim pe toate

Pornind de la conceptul turist în orașul meu, „ARTurist în Baia Mare” are ca scop redescoperirea frumuseții și misterului orașului printr-o serie de activități de tip joc, ghicitori și vânătoare de comori. Traseul propus este inspirat din diferite picturi din colecția Muzeului de Artă, și începe la Colonia Pictorilor. Fii ARTurist în propriul oraș și descoperă-i culorile tomnatice dintr-o altă perspectivă!

Jocul se poate parcurge atât individual, cât și în echipă. Pentru a urmări aventura aveți nevoie de aplicația gratuită ActionBound instalată pe un dispozitiv mobil și conexiune la internet. Traseul conține atât destinațiile de atins, precum și câteva întrebări despre locurile vizitate. Vânătoarea poate fi accesată aici.


Arteliere

ARTelierele, organizate de către Yellow Shirts în parteneriat cu muzeul nostru au debutat la finalul lunii septembrie. Activitățile creative – ateliere de desen și de pictură – au fost transformate în experiențe de neuitat prin magia culorilor și a simțurilor. Cromatica inspirată de peisajele și motivele picturale ale picturii băimărene, au fost puse în valoare de vizitele multisenzoriale și de numerele de magie din galeriile muzeului.


ArtDesene

Inspirați-vă din picturile din patrimoniul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» și reimaginați-vă faimoasele peisaje citadine băimărene în culorile anotimpului vostru preferat!

Descărcați contururile tip carte de colorat de aici, luați acuarelele, creioanele colorate, plastilina sau chiar penelul digital și însuflețiți-le! Veniți cu desenul (în format fizic sau digital) #LaNoiLaArtă, v-am pregătit o surpriză!

Voluntarii Yellow Shirts au adus peisajele băimărene din picturile Centrului Artistic înapoi pe străzile orașuli! Alături de un cavaler misterios, voluntarii internaționali Artă-mă au ieșit în calea trecătorilor și le-au oferit planșe tip carte de colorat care corespund lucrărilor din patrimoniul muzeului. Demersul își propune creșterea gradului de conștientizare privind moștenirea culturală a orașului și apropierea membrilor comunității de aceste valori artistice.


Programul activităților

Între 20 august și 15 noiembrie, ne întâlniți pe străzile Băii Mari! Cavalerul misterios însoțit de voluntarii Yellow Shirts vă spun totul despre proiect, vă “semnalează” locul unei activități… surprinzătoare – fie ea proiecție video ori atelier – sau vă oferă un strop de artă… la pachet! Scanați codul QR imprimat pe totemul stradal!

Ateliere de pictură

ARTelierele, organizate de către Yellow Shirts în parteneriat cu muzeul nostru au debutat la finalul lunii septembrie. Activitățile creative se transformă în experiențe de neuitat prin magia culorilor și a simțurilor. Ateliere de desen și de pictură pun în valoare cromatica inspirată de peisajele și motivele picturale ale picturii băimărene în moduri atractive, variate și mai ales surprinzătoare!

Ateliere de modelaj

ARTelierele de modelaj dezvoltă atenția, creativitatea și îndemânarea participanților. Activitățile își propun explorarea peisajelor citadine și a împrejurimilor Băii Mari, reprezentate de-a lungul timpului în mii de opere de artă, și reinterpretarea lor prin tehnici de modelaj care utilizează materiale diverse.

Proiecții de filme tematice:

Profităm de blândețea serilor de septembrie și vă chemăm la film: vieți de artist și picturi celebre proiectate în trei spații alese pe sprânceană!

Vânătoare de comori:

Poveștile neștiute ale orașului se-ascund în clădirile istorice, sunt țesute în pânzele picturilor și păstrează aerul boem al miilor de artiști veniți la Baia Mare. Toamna aceasta vom porni la pas, ghidați de indicii, să le descoperim pe toate. Vă spunem mai multe în luna octombrie!


Lansarea proiectului

Evenimentul de deschidere a proiectului a avut loc în 15 august. Odată cu redeschiderea galeriilor, muzeul nostru a prins din nou viață. Bucuroși de oaspeți, v-am întâmpinat cu lucrări văzute și nevăzute, cu răcorire și răcoare, cu atmosferă și efecte speciale. Am conceput și proiectat o animație inspirată din patrimoniul Centrul Artistic Baia Mare.

Pictura, muzica și arta digitală au însuflețit galeria muzeului la lansarea proiectului Artă-mă. Simbolurile și motivele din lucrările Centrului Artistic au învăluit invitații în mister și i-au transpus într-o lume alegorică. Valorile și moștenirea Fenomenului Artistic au continuat să iasă în întâmpinarea băimărenilor, în cadrul ARTelierelor de creație sau chiar pe străzile orașului. Călătoria continuă, misterul va cuprinde peisajele citadine…

Primele imagini arată, misterios și surprinzător, lansarea proiectului Artă-mă. Animația originală reunește alegoric motive, metafore și imagini inspirate din lucrările Centrului Artistic. Proiectată intr-un cadru restrâns, acompaniată de sunete de duduc și fluierașe, urmează să fie publicată online și… nu numai! Dacă v-am stârnit curiozitatea, va invităm sa stati cu ochii in patru: pe conturile noastre de social media si prin oraș! Nici nu știți ce v-am mai pregătit!


Descrierea proiectului

Reunite sub conceptul Artă-mă, activitățile proiectului își propun, prin metode inovatoare și experiențe imersive să își apropie publicul băimărean. Acțiunile voluntarilor Yellow Shirts și ale partenerilor vor rupe monotonia cotidiană, vor atrage membrii comunității și îi vor implica în ateliere de modelaj, de pictură, vânători de comori, proiecții de filme tematice și chiar într-un safari… urban, în căutarea peisajelor citadine.          Proiectul debutează la mijlocul lunii august cu lansarea unei animații video la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», pe care o veți putea urmări în mediul virtual, pe rețelele de socializare. Suficient de surprinzător încât să vă atragem atenția, sperăm să va menținem interesul pe toată durata proiectului, până în luna decembrie.

Perioada de desfășurare a activităților este 15 august – 12 decembrie 2021, iar scopul “Artă-mă” constă în promovarea patrimoniului cultural al Băii Mari din perspectivă artistică, în vederea creșterii nivelului de educație plastică și dezvoltării unui sentiment de patriotism local la nivelul comunității. Pe termen lung, urmărește implicarea mai activă a locuitorilor în viața cetății, educarea și dezvoltarea spiritului civic și cultural. 

Proiectul este finanțat de Fondul pentru un viitor mai bun în comunități (program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România, finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea) și de Municipiul Baia Mare (finanțare nerambursabilă de la bugetul local, în domeniul cultură). 

Comments are closed.