Aurel POPP – Butinarii

Aurel Popp s-a născut în 1879, în comuna Căuaş (în Comitatul Sălaj, actualmente în jud. Satu Mare). În 1889 s-a înscris la Şcoala superioară de desen şi caligrafie din Budapesta. În 1903 a fost trimis în Italia cu o bursă de studiu. A vizitat Roma, Siena, Perugia, Assisi și Orvieto. În 1904 a îndeplinit stagiul militar la Viena; a vizitat muzeele şi a frecventat cursurile Academiei de Belle Arte. În 1907 a participat pentru prima oară la Salonul din Budapesta. Debutul său este remarcat elogios de presă.

A primit între 1911-1913 din partea Ministerului Cultelor o bursă de studii la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian pentru a studia pictura. În paralel, urmează cursurile de sculptură ale lui Paul Landovski, sculptor francez de origine poloneză, autor al lucrării monumentale „Cristo Redentor” (Cristos Mântuitorul) din Rio de Janeiro. A câştigat în câteva rânduri premiul I pentru pictură şi desen. A călătorit la Meissen (unde studiază ceramica), la Londra şi Berlin. Face călătorii de studii la Madrid, Bruxelles, Düsseldorf, Köln, München, Amsterdam şi Londra.

În 1914 izbucneşte Primul Război Mondial, iar la 1 august este convocat sub arme în armata austro-ungară. În 1918 s-a aflat pe fronturile din Italia şi Rusia. Experienţa de participant activ pe front s-a dovedit a fi determinantă în evoluţia ulterioară a viziunii sale artistice cu implicare socială (materializată mai târziu prin realizarea unei serii de lucrări, unele de mari dimensiuni, cu tematică antimilitaristă). În perioada anilor de front a executat un număr impresionant de desene şi schiţe, de la portrete ale unor camarazi de arme, la scene din tranşee.

Asemeni altor intelectuali cu vederi stângiste din epocă, în 1919 s-a alăturat mişcării revoluţionare şi a fost anchetat. A fost ales preşedinte al sindicatului pe ţară al profesorilor de desen.

Din iniţiativa lui Emil Isac, Janos Thorma şi Aurel Popp s-a organizat la Cluj în 1921 o ampla expoziţie de artă plastică Collegium Artificum Transilvanicorum, cu participarea a peste 80 de artişti. Aurel Popp a expus 32 de lucrări.

În 1922 este vizitat la Satu Mare de Nicolae Tonitza. Relaţia lor se transformă într-o strânsă prietenie, documentată de o corespondenţă întinsă pe mai mulţi ani. Tot în această perioadă a avut loc contactul cu Colonia de pictură de la Baia Mare. Se separă după un timp de acest grup şi se retrage cu atelierul la Baia Sprie. În jurul său s-au grupat numeroşi alţi pictori proveniţi din cadrul aceleiaşi colonii. În 1926 a participat la Salonul oficial din Bucureşti.

Lucrarea lunii august 2014Lucrarea lunii august 2014

Din 1932 până în 1943 merge în fiecare vară la Baia Sprie unde pictează peisaje. În 1958 i s-a conferit titlul de Artist emerit. În 1960 a încetat din viaţă la 8 august, cu puţin înainte de a împlini 81 de ani.

Putem să-l distingem pe Aurel Popp în panorama artei româneşti prin tematica operei sale dar mai ales prin ineditul manierei sale de exprimare plastică, prin forţa expresivă a desenului şi printro relativă consecvenţă stilistică de-a lungul întregii sale perioade de creaţie. Tematica socială, predilectă la Aurel Popp ne dezvăluie o personalitate profund umanitară. Ne-a lăsat moştenire o artă militantă pentru emancipare socială, antirăzboinică dar şi lirică mai ales în peisajul pe care l-a practicat la Baia Sprie. „Temele pânzelor mele nu vânează «efecte» ci au referinţe «general umane» şi profund sociale …Aş putea caracteriza intenţia mea picturală drept un comentariu despre adevărurile vieţii”.[1]

Repertoriul tematic al artistului în bună parte include subiecte care ne trimit spre preocupările expresionismului german de primă perioadă dacă ne referim la alungarea primejdiilor militarismului revarşand.[2]

Implicarea sa în socialul tumultuos al vremurilor sale, marcată de elanuri şi prăbuşiri, chinuită de contradicţii, nu ştirbeşte cu nimic din coerenţa operei nici în plan stilistic, nici în avântul angajării sale militante în folosul maselor dar şi în ajutorul susţinerii breslei artiştilor.[3]

Artistul cetăţean, şi-a însuşit o viziune miltantă, pe cât de viguroasă pe atât de originală. Dealtfel, artistul, supus dealungul unei tumultoase biografii unor încercări dramatice, împărtăşeşte din mărturiile sale dar şi din propriile sale trăiri în raport cu societatea. Doar perioada de la Baia Sprie ni-l înfăţişează contemplativ în faţa peisajului, care nici acesta nu este lipit de tensiunea trăirilor interioare.

Întreaga sa creaţie conţine în mod programatic idealul clasicist al unui epic susţinut de frământările unui lirism întreţinut de trăirile unei personalităţi tumultuoase.

Dacă am căuta analogii stilistice sau de viziune în tradiţia românească putem remarca o împletire de academism şi realism în sinteză cu naturalism presărat cu vibraţii lirice.[4]

Lucrarea lui Aurel Popp, Butinarii,  nedatată, nesemnată, ulei pe placaj, 94 x 74 cm., se află în colecţiile Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» din anul 1960.

Diagonale abrupre dinamizează compoziţia, la fel cum personaje surprinse în mişcare ale căror volume sunt redate printr-o fremătătoare vibraţie a tuşei picturale exprimă efortul unei munci brute. Un soi de eroism regăsit nu în carismatice individualităţi conducătoare de obşti ci în personajul simbolic comunitar al ancestralului rural.  În planul secund, verticala copacului care urmează a fi doborât închee compoziţia în stânga sus, se contrapune diagonalelor. Orizontul delimitează două lumi: terestră şi celestă.

Aurel Popp ButinariiAurel Popp, Butinarii
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Pornind de la plasarea pe verticală a compoziţiei Aurel Popp ne dezvăluie apetitul pentru monumental, subliniat de dispunerea celor cinci personaje antropomorfe într-o ordine ascensională. Ultimul din cele cinci face legătura dintre cer şi pământ, dintre om şi copac, dintre viaţă şi moarte. Funiile ne trimit în afara tabloului spre copacul care iese pe verticală acolo unde doar imaginaţia noastră mai poate recompune. Lumea terestră domină suprafaţa tabloului, închide personajele in timp ce lumea cealaltă se deschide. Prima poate fi văzută, explicată, înţeleasă. A doua poate fi imaginată, intuită, interpretată.

Două femei asistă la efortul bărbaţilor în planul al treilea unde prezenţa unei gospodării ţărăneşti evocă viaţa domestică care solicită efort şi sacrificiu.

Maniera stilistică personală a artistului ni se dezvăluie prin descifrarea sintezei. Desenul riguros cu tendinţe expresioniste prin exagerarea unor părţi anatomice şi prin exacerbarea mişcării care redă efortul sunt în mod inedit completate de luminozitatea coloristică a tonurilor dominante de verde şi galben şi brun din registrul inferior.

Nimic din vehemenţele cromatice sau tenebrele psihologice ale expresionismului german. Ca în toate lucrările dedicate virtuţilor şi puterii omului împlinit în muncă, domină „o stare afectivă, afirmativă, de optimism.”[5] O lume terestră căreia ţăranul butinar i se integrează. Regăsim aici o dorinţă de realism care surprinde clipa combinat cu un lirism dramatic, de factură postimpresionistă.

 Desenul, compoziţia, tuşa sunt mizele artistului. Nu vom găsi nici contraste cromatice ferme, nici mari diferenţe de valoraţie. O natură care vibrează la fel ca omul printr-o pastă picturală vivace. În registrul superior, tonurile de alb, albastru stins şi violet sunt preluate de copacul a cărui viaţă dă să se stingă. O lume ancestrală plină de dramatism dar lipsită de excese, al cărei puls ritmează sonor, în profund acord cu vibraţia sa.[6]

Aurel Popp, prin activitatea şi creaţia sa, rămâne exponentul de prima mână al unei pagini de istorie transilvană, oglinda unei epoci pe care ne-o relevă, cu preocupările, trăirile, înţelegerile unor idealuri şi fapte pe care artistul le transpune într-o viziune artistică capabilă sa transmită mesajele sale memoriei colective, fară a pretinde să se dezvăluie prin metafizice căi de înţelegere şi asimilare.

                                              dr. Dorel Topan

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Citeşte şi: AUREL POPP – PROPUNERI PENTRU O PUNERE ÎN CONTEXT

[1]  Iudita Erdos, motto Aurel Popp (1879-1979), Tipografia Satu Mare, 1979, p. 5
[2] Dan Grigorescu, Istoria unei generaţii pierdute: Expresioniştii, Ed. Eminescu, Bcureşti, 1980, p. 161.
[3] Raoul Şorban, Zoltan Banner, Aurel Popp, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 5
[4] Negoiţă Lăptoiu, Incursiuni în plastica transilvană, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1981, p. 184
[5] Raoul Şorban, Zoltan Banner, Aurel Popp, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 54
[6] Negoiţă Lăptoiu, op. cit., p. 184

This entry was posted in lucrarea lunii 2014 and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *