Elémer Göllner (1897 – 1972) – Autoportret

Elémer Göllner, născut la Aiud, a datorat în mare parte formarea sa ca artist lui János Thorma cu care a studiat la Baia Mare în Şcoala Liberă de Pictură între anii 1922 – 1924. A plecat după aceea să facă un stagiu de doi ani de studii şi documentare la Paris. Aici i s-a relevat, în mulţimea galeriilor pariziene, gustul pentru arta modernă.

A expus la Baia Mare sistematic, în anii 1922, 1923, 1924, 1925, 1929, 1938. A pictat aici mai ales peisaje citadine băimărene. La Oradea a expus în 1923, la Aiud 1924, la Deva în 1929.

În 1925 s-a căsătorit cu Égly Sári  la Paris. Au expus la Paris în primăvara anului 1928. A avut ocazia să îşi prezinte la Baia Mare o serie de 19 lucrări realizate la Paris în expoziţia din 1928 şi în expoziţia de rămas bun din 1929, înainte de emigrarea în Brazilia.

În 1927 a fost ales membru titular al Societăţii Pictorilor Băimăreni în noua sa etapă, sub direcţia lui Mikola András, Kriszán Janos şi Samuel Börtsök. Apoi, între 1928 – 1929 a activat ca secretar al Societăţii. Fiind foarte activ, a surprins prin anunţarea intenţiei de emigrare în Brazilia.

S-a stabilit cu Égly Sári mai întâi la Porto Alegro, iar mai apoi la Sao Paulo, au divorţat, dar au rămas în relaţii bune de colaborare profesională, ajutându-se reciproc.

Pe lângă pictură, în Brazilia Göllner s-a ocupat şi cu ceramică şi cu organizarea de expoziţii. Deşi în Sao Paulo era considerat un artist de renume, a purtat în suflet nostalgia Băii Mari şi a peisajelor băimărene, lucru mărturisit în scurta vizită aici din 1938 când a expus lucrări realizate în ţara de adopţie.

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» deţine între lucrările lui Göllner şi un Autoportret  realizat în jurul anului 1926, cel mai probabil la Paris.

Lucrarea lunii august 2016: Elémer Göllner - Autoportret
Lucrarea lunii august 2016: Elémer Göllner – Autoportret

Pictat în umbră, autoportretul potenţează lumina în aşa fel încât să dirijeze atenţia asupra centrelor de interes, respectiv capul şi mâinile artistului. Göllner se autosurprinde în timpul actului de creaţie, cu pensulele în mâini.

După felul în care una din mâini susţine mai multe pensule, iar cealaltă doar una pe care o utilizează în momentul pictării, putem uşor deduce că este vorba de o simulare a actului facerii unui tablou. Autoportretul este de fapt pictat în oglindă, mâinile fiind inversate de reflexia acesteia. Forţa de expresie a tabloului decurge din puterea de punere teatrală în pagină a personajului.

Uşor aplecat, concentrat asupra „lucrării”, corpul său într-o uşoară diagonală ascendentă, cu mâinile într-o relativă şi provizorie relaxare exprimă frământarea creatoare a artistului. Capul este pictat în aşa fel încât să redea trăsăturile fizionomice dar şi să exprime atenţie şi concentrarea înspre ceea ce el pictează.

Noi privim portretul dinspre sau chiar din tabloul pe care pictorul îl are în lucru, motiv care ne poate face să ne gândim la o metaforă: artistul vrea să ne mărturisească că putem fi sursă de inspiraţie, sau poate motivaţie a actului creator al artistului? Suntem oare în stare, măcar în parte, să primim ceea ce artistul doreşte şi poate să zămislească? O lucrare ars poetica într-un ton lirico-narativ nu tocmai optimist, pare a prefigura criza economică care avea să urmeze, sau poate doar înfăţişează asumarea sobrietăţii actului creaţiei.

O oglindă plasată pe peretele din fundal în care pare că se reflectă un personaj feminin cu pălărie, ne aminteşte de compoziţia în care Velasquez care se insinuează în conextul compoziţional al Meninelor, sporeşte atmosfera de mister, susţinută de clar-obscurul tabloului.

Chipul pictorului ni se dezvăluie din umbră prin dirijarea privirii cu ajutorul liniilor de forţă şi prin susţinerea puternicului contrast valoric şi cromatic plasat sub acesta, în vermillionul cravatei contrastând pe albul cu reflexe albăstrui. Lejeritatea execuţiei, precizia plasării tuşelor dezvăluie meşteşugul bine asumat al lui Elémer Göllner.

Atenţia asupra detaliilor capului pictat cu aceeaşi lejeritate conferă acestuia calitatea de centru principal de interes. Deşi în umbră, o privire atentă ne dezvăluie o gamă cromatică deloc restrânsă, pictorul folosind de la negru şi siena arsă la ocru şi oranj, la verde şi vermillion.

Elémer Göllner - Autoportret
Elémer Göllner – Autoportret

Totul este susţinut pe un desen extrem de precis care încadrează personajul la limitele suprafeţei plastice în partea superioară. Dinspre pensulele din stânga suntem conduşi spre capul personajului care stă aplecat (limita superioară ajutând acest lucru), după care pensula cu care artistul pictează ne scoate din suprafaţa compoziţională, (undeva spre lumea reală) la mijlocul de jos al tabloului.

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» deţine în colecţiile sale o serie de autoportrete ale artiştilor care au lucrat de-a lungul timpului aici, lucrarea lui Elémer Göllner fiind una din cele mai interesante dintre ele.

dr. Dorel Topan

 

This entry was posted in Lucrarea lunii and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *