George Demetrescu Mirea, Ţărancă cu coş

George Demetrescu Mirea, exponent de bază al picturii academice româneşti, s-a născut la Câmpulung Muscel în anul 1852 şi a trăit până în anul 1934 când s-a stins din viaţă la Bucureşti. Este de menţionat faptul că unul din fraţii mai mici ai pictorului a cunoscut consacrarea tot în artă, fiind vorba de cunoscutul sculptor Dimitrie D. Mirea.

La începutul formării sale profesionale şi intelectuale a oscilat între pictură şi medicină studiind în paralel pictura la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti cu Theodor Aman şi medicina cu renumitul doctor Carol Davila. Ulterior a renunţat la medicină şi s-a dedicat în întregime studiului picturii.

Între 1877 – 1878 a participat ca pictor de front, la Războiul de Independență, alături de Nicolae GrigorescuCarol Popp de Szathmary şi Sava Henția.

Taranca cu cos MireaGeorge Demetrescu Mirea (1852-1934), Ţărancă cu coş (1891)
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Datorită rezultatelor foarte bune din timpul studiilor de la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti a beneficiat cu o întârziere de câţiva ani datorată crizei, de o bursă de studii care a făcut posibilă plecarea lui în 1878 la Paris, unde s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase din capitala franceză. Acolo a studiat cu pictorul francez de origine germană H. Lehmann, fost student al lui Ingres şi foarte apreciat portretist, apoi cu pictorul Carolus Duran, de asemenea renumit portretist, în preajma căruia a rămas până în 1884.

Pictorul G. D. Mirea devine un obişnuit al Saloanelor Oficiale pariziene, din această perioadă datând celebrele lui compoziţii Bacantă şi Faun şi Vârful cu dor.

La câţiva ani după reîntoarcerea în ţară, în 1891, a fost numit profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, şi după opt ani director al şcolii, funcţie pe care a deţinut-o timp de douăzeci şi opt de ani, până în 1927.

În anul 1900, G. D. Mirea a participat la Expoziţia Universală de la Paris, unde a obţinut un premiu „hors concours”, iar mai târziu în ţară, în 1924 a fost distins cu Premiul Naţional Pentru Pictură.

De-a lungul carierei sale didactice a fost profesor pentru mulţi pictori care au devenit în timp nume mari ale picturii româneşti interbelice: Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Ipolit Strâmbu, Leon Biju, Lucian Grigorescu, Apcar Baltazar şi alţii, parte dintre ei având strânse legături cu «Centrul Artistic Baia Mare» în perioada interbelică.

Lucrarea Ţărancă cu coş (1891) este realizată în anul în care G. D. Mirea devine profesor titular la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.

De o frumuseţe picturală care face dovada marelui talent al pictorului, pe de o parte şi deliciul privitorului iubitor de voluptăţi cromatice şi suprafeţe picturale de un înalt rafinament artistic, pe de altă parte, Ţărancă cu coş este una din puţinele realizări plastice de o factură stilistică ce aminteşte de postimpresionismul francez, de această dată transpus într-un cadru natural românesc din zona Muscelului, lucrare atipică în contextul creaţiei ilustrului profesor şi marelui pictor G. D. Mirea. Este o abordare diferită ce iese din tiparele picturii academice care caracterizează în general marea parte a creaţiei pictorului, fie că e vorba de compoziţiile ample create la Paris, sau de frescele care împodobesc edificii culturale şi case ilustre în România – emblematice pentru peisajul citadin al interbelicului românesc, ori de suita celebrelor sale portrete care l-au consacrat.

Lucrarea lunii mai 2015Lucrarea lunii mai 2015

Tabloul prezintă un fragment din imaginea unei costişe plină de vegetaţie, la bază căreia, situată în dreapta spaţiului plastic, se poziţionează reprezentarea motivului antropomorf feminin, respectiv o siluetă semeaţă şi dreaptă a unei ţărănci din zona Muscelului care ţine pe cap un coş de nuiele, într-o atitudine împietrită ce evocă cariatidele templelor greceşti şi care contribuie în mod definitoriu la caracterul static al organizării spaţiului plastic. Cu toate acestea freamătul vegetaţiei, redat în vibraţii cromatice subtile şi rafinate, când în tuşe păstoase, când în tuşe fine abia perceptibile, creează ritmuri plastice vivante şi picturalităţi sublime care susţin vibraţia cromatică de un rafinament aparte, ce dovedeşte înalta măiestrie a pictorului. În compoziţia tabloului se evidenţiază subtil o diagonală ascendentă „desenată” de vegetaţia costişei, valoric mai deschisă, aflată în contrast cu închisul codrului redat în partea superioară-stângă a spaţiului plastic. Tot acolo, în acea zonă de delimitare, este redat prin contrast valoric un şopron, care intră în relaţie compoziţională pe o diagonală descendentă cu singurul personaj prezent în spaţiul plastic, cele două fiind de altfel singurele elemente clar recognoscibile în tablou.

Armonia cromatică a lucrării este realizată prin ruperea tentelor de verde şi roşu, pe alocuri până la limita griului neutru, în alte zone virate subtil spre griuri de violet, ţinute toate într-un registru valoric situat puţin mai jos de valoarea medie, ceea ce conferă ansamblului armonie şi unitate, iar imaginii plastice o doză de mister. Chiar şi atunci când pictorul foloseşte accente valorice şi cromatice în scopul dinamizării ritmului plastic şi a vibraţiilor cromatice, acestea nu depăşesc o anumită limită foarte bine orchestrată de pictor, pentru a nu tulbura în vreun fel armonia şi unitatea întregului.

În luna mai a acestui an, când muzeul nostru „descinde” în capitala ţării cu o importantă expoziţie menită să ilustreze «Centrul Artistic Baia Mare» în perioada interbelică, iubitorii de frumos pot admira la sediul nostru băimărean una din creaţiile celui care o bună parte din acea perioadă istorică a condus destinele şcolii româneşti de artă.

 

Dr. Ioan Angel Negrean

This entry was posted in lucrarea lunii 2015 and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *