În vara altfel poveștile au șapte cuvinte!

Proiectul participativ 1vară |7cuvinte își propune să alăture, într-o expoziție virtuală, lucrări ale Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» poveștilor verii primite de la publicul său.

         Anul 2020 ne-a schimbat tuturor obiceiurile, modul de relaționare și chiar de învestire cu sens a realității. Când izolarea (și panica) inițială s-a transformat într-o nouă realitate, muzeele au decis să își folosească abilitățile și cunoștințele pentru a documenta schimbarea, colectând obiecte și mărturii ale membrilor comunității din care fac parte. Inspirându-ne din politica de colecționare rapidă (Victoria & Albert Museum, Londra) și fundamentat pe conceptul expozițiilor participative, dezvoltat de Nina Simon (Museum of Art & History, Santa Cruz, California), noi, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»,  am dat startul proiectului colectiv 1vară|7cuvinte. În perioada 1 august – 30 septembrie am încurajat membrii comunității noastre să ne împărtășească amintirile, experiențele, trăirile sau temerile unei veri altfel, cuprinse în exact șapte cuvinte, trimițându-ni-le online sau telefonic. 

Conceptul 1vară |7cuvinte este fundamentat pe două coordonate:

  • continuitatea Fenomenului Cultural «Centrul Artistic Baia Mare»; 
  • manifestarea empatiei și identificarea și satisfacerea nevoilor comunității. 

În elaborarea proiectului expozițional participativ ne-am propus să urmărim mai multe direcții:

  1. Încurajarea dialogului: comunicăm deschis că și noi suntem la fel de temători ca voi în noul context plin de incertitudini și pericol, DAR și voi sunteți rezistențila fel ca noi (muzeele au supraviețuit veacurilor);
  2. Optimism și încurajare: timpul nu stă-n loc și viața nu dispare, iar noi, cei „de la Artă” ne încăpățânăm să găsim partea bună a lucrurilor. Am mai trecut prin vremuri grele, dar pictorii au reușit să le transpună în artă. Să ne inspirăm din opere lor și să ne jucăm cu planurile și cu cuvintele;
  3. Documentarea perioadei marcate de pandemia de Covid-19 și exercitarea funcției educative utilizând puterea persuasivă (soft power) a muzeelor;
  4. Celebrarea consecvenței și normalității cotidianului (Curtis, 2018): ilustrarea valorilor estetice, culturale și morale ale instituției muzeale prin îmbinarea conținutului creat de comunitate cu piese de patrimoniu;
  5. Crearea valorii împreună cu membrii comunității, prin încurajarea comunicării și a participării. Asocierea celor șapte cuvinte cu picturile din patrimoniul muzeului pune în valoare creativitatea comunității.

Am colecționat de la membrii comunității noastre impresii despre vara din „noul normal” și, coroborându-le cu imaginile lucrărilor din Centru Artistic, am transformat demersul nostru colectiv într-o expoziție virtuală, în care „textele de sală” sunt scrise de voi și au doar 7 cuvinte.

Am scris împreună povestea zilelor care se-mpotrivesc să stea, în vara ce n-a fost să fie!

______________________________________________________________________________

Apelul lansat de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»
în perioada 1 august – 30 septembrie 2020:

✍️ 𝐯𝐨𝐢 alegeți șapte cuvinte cu care să spuneți povestea verii voastre;

🖼 𝐧𝐨𝐢 găsim un peisaj din Centrul Artistic care să i se potrivească;

📬 𝐭𝐫𝐢𝐦𝐢𝐭𝐞𝐭𝐢-𝐧𝐞 fraza sugestivă pe adresa 𝐨𝐚𝐧𝐚.𝐞𝐧𝐚𝐬𝐞𝐥@𝐦𝐮𝐳𝐚𝐫𝐭𝐛𝐦.𝐫𝐨 sau la numărul 𝟎𝟕𝟒𝟗 𝟕𝟑𝟎 𝟗𝟖𝟔 (prin SMS, tarif normal) și noi o lipim de o imagine;

💻 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚 construim o expoziție virtuală: 𝟭𝘃𝗮𝗿𝗮|𝟳𝗰𝘂𝘃𝗶𝗻𝘁𝗲

Comments are closed.