Ipolit Strâmbu, Visare (1919)

Reprezentant de seamă al picturii moderne româneşti, Ipolit Strâmbu se naşte în localitatea Bratilovu, lângă Baia de Aramă, în 18 mai 1871. Studiază pictura la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, cu Theodor Aman şi G.D. Mirea, apoi îşi continuă studiile la Academia Regală Bavareză de Arte Plastice din München (1894-1900). În 1901 petrece mai multe luni la Paris unde, împreună cu Kimon Loghi, Ştefan Popescu, Nicolae Grant şi Sextil Puşcariu elaborează preparativele organizatorice care aveau să se finalizeze prin întemeierea societăţii Tinerimea Artistică.

Visare_Ipolit Strambu

Ipolit Strâmbu, Visare (1919)

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

În 1901 devine profesor de pictură la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care avea să o şi conducă vreme de doi ani, în vremea ocupaţiei germane (1917-1918). În anii 1919, 1920 şi 1921 Ipolit Strâmbu a fost conducătorul şi profesorul grupurilor studenţeşti din Bucureşti şi Iaşi care au colonizat pe timpul verii (iunie–septembrie) în Centrul Artistic Baia Mare. Aici, îndrumându-şi studenţii împreună cu János Thorma şi efectuând studii de plein air în parcul Coloniei Pictorilor şi în pitoreştile împrejurimi băimărene de sub Dealul Crucii, pe cursul râului Lăpuş, în defileul Firizei şi în zona montană Izvoare, precum şi studii de interior în atelierul Şcolii Libere de Pictură, Ipolit Strâmbu a realizat un număr mare de lucrări (în general uleiuri pe carton) remarcându-se prin modul interpretativ original de redare a peisajului natural şi a celui citadin băimărean al timpului.

A murit în Bucureşti, la 31 octombrie 1934, marginalizat de contemporani, lăsând în urmă o operă de o valoare artistică ce încă aşteaptă să fie apreciată la justa ei valoare, în condiţiile în care, abia în ultimii 4-5 ani constatăm că piaţa comercială a bunurilor de artă dă semne vizibile ale unei substanţiale creşteri de cote financiare şi de spor de interes în achiziţionarea creaţiei lui Ipolit Strâmbu.

Lucrarea Visare, prezintă imaginea bustului unei tinere care stă culcată în iarba de la baza unui trunchi de copac. Semnată şi datată dreapta jos „Strâmbu 1919”, lucrarea este cu siguranţă realizată în cursul sezonului de vară petrecut de artist la Baia Mare (cel mai probabil pe la sfârşitul lunii iunie!). Pictura va fi fost realizată într-o singură sesiune de plein air, de model probabil că Strâmbu se va fi folosit de una dintre studentele sale bucureştene, iar locaţia sigură a fost parcul din Colonia Pictorilor.

Personajul feminin – o frumoasă tânără abia trecută de adolescenţă, ţine în mână un fir de floare, stând cu ochii aproape închişi, într-o atitudine de abandonare de sine şi de „visare”, gândurile meditaţiei sale discret misterioase fiindu-i proiectate, cel mai probabil, înspre persoana iubită.

Lucrarea lunii ianuarie 2013

Lucrarea lunii ianuarie 2013

Pictorul ne introduce în câmpul vizual al tabloului prin colţul din dreapta-jos, acolo unde pata de roşu vermillion cu care este redat brâul tinerei se constituie într-un centru de interes care ne atrage atenţia, mai ales că tonalitatea generală a tabloului este dominată de verdele vegetaţiei. De aici ochiul privitorului este direcţionat spre stânga, într-o ascendenţă uşoară, până la cotul mâinii pe care tânăra îşi sprijină capul. Apoi traseul privirii noastre este dirijat în sus, pe un traiect vertical vag înclinat către dreapta, traiect desenat de trunchiul copacului lângă care se odihneşte personajul. La limita superioară a tabloului, privirea se întoarce spre dreapta, coborând uşor pe direcţia fixată de ramura copacului, până la floarea ţinută în mână. Aici se schimbă din nou direcţia, ochiul nostru fiind condus în jos, pe firul florii până la nivelul pieptului unde, direcţia privirii noastre se întoarce din nou către stânga, spre portret, traseul descris formând în final o spirală care se dezvoltă convergent către centrul major de interes al compoziţiei – portretul tinerei.

Din punct de vedere cromatic pictorul se concentrează pe rezolvarea contrastului complementarelor verde – roşu prin zone de pasaj acromatic. Numai că această – aparent simplă – schemă cromatică dezvoltată măiestrit de Ipolit Strâmbu, care nu se limitează strict la problematica enunţată mai sus ci o diversifică introducând, în zonele de legătură, subtile grizări şi nuanţări de albastru şi violet care pulsează viguros prin modul în care sunt folosite tuşele cromatice, când subtil reţinute, când puternic frământate, formând un ansamblu savant orchestrat, de o frumuseţe plastică de excepţie.

Nu putem trece cu vederea rolul major pe care îl joacă lumina în realizarea atmosferei generale a compoziţiei, aducând aminte de pictura impresionistă şi postimpresionistă. În acest sens, este de remarcat faptul că pictorul acordă o importanţă majoră şi contrastului valoric de închis – deschis cu ajutorul căruia contrabalansează diagonalele descendente din structura compoziţiei, echilibrând-o prin dispunerea luminii pe o diagonală uşor ascendentă, pe de o parte, lumina fiind folosită ca pretext de frământare şi fragmentare a tuşelor, pe de altă parte.

În concluzie, se poate afirma că suntem în faţa unui tablou care prezintă în mod atipic bustul unei tinere femei, într-o cromatică măiestrit orchestrată, formatată pe matricea stilistică a postimpresioniştilor, constituindu-se, în acest sens ca o lucrare de referinţă atât în contextul operei artistului, cât şi în contextul impactului stilistic postimpresionist asupra picturii moderne româneşti.

Dr. Ioan Angel Negrean

This entry was posted in Lucrarea lunii, lucrarea lunii 2013 and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *