Irina Bilț-Grünwald (1876-?)

Dedicăm începutul primăverii doamnelor artei băimărene și vă prezentăm cele mai reprezentative  portrete biografice feminine ale Centrului Artistic Baia Mare. 

Irina Bilț-Grünwald

Descriere realizată de dr. Tiberiu Alexa

János Thorma, Portretul lui Irina Bilț (– Grünwald)
Sursa foto

Irina Bilţ (n. 1876, Baia Mare – m. ?, Budapesta) provine dintr-o familie de preoţi români greco–catolici care a jucat un rol  important în viaţa intelectuală şi socială băimăreană de la sfârşitul veacului nouăsprezece. Tatăl ei, Ştefan Bilţ, a funcţionat mai mulţi ani ca paroh protopop, iar fratele Ştefan a fost funcţionar la primăria locală. Încă din adolescenţă, pe vremea studiilor liceale efectuate la Baia Mare, Irina Bilţ – G. a devenit unul dintre personajele de prim-plan ale tinerei generaţii băimărene din jurul anului 1900. Astfel, în anii ultimului deceniu al veacului al XIX-lea s-a făcut remarcată prin repetate apariţii publice pe scena culturală şi mondenă băimăreană, în mai multe împrejurări presa locală remarcând prestaţiile sale actoriceşti şi muzicale. Tot atunci s-a apropiat de studiul desenului şi picturii, fără îndoială în consens cu principiile pedagogice ale epocii, principii care orientau educaţia tinerelor de „familie bună” către un profil umanist clasic, în care cultura deţinea un rol important. Într-un astfel de context a pătruns şi în mediul celor doi artişti plastici profesionişti activi la Baia Mare înainte de colonizările hollóşiene  – István Réti şi János Thorma. Atunci când împlinise vârsta de 16 ani, în 1892, Thorma a folosit-o ca model pentru ceea ce avea să devină singura lucrare de factură secesionistă – altminteri remarcabilă  – din întreaga carieră a artistului.

Familiarizându-se astfel cu universul şi lumea pictorilor, faţă de care se pare că a manifestat o autentică fascinaţie, a fost firesc să cultive relaţii apropiate cu cercul artiştilor colonizaţi la Baia Mare începând din 1896. Pe parcursul primelor trei ediţii, s-a integrat în activităţile artistice ale coloniştilor studiind desenul şi pictura, pe baze mai mult sau mai puţin sistematice, cu Simon Hollósy şi Béla I. Grünwald.

Creaţia proprie a Irina Bilţ – G. nu ne este cunoscută. Se pare că a pictat doar în tinereţe, puţin şi mai degrabă pentru propria plăcere, ca exerciţiu de loisire, în respect faţă de cutumele şi convenţiile sociale tradiţionaliste ale epocii.

Dar raporturile sale cu viaţa artistică de la Baia Mare nu s-au rezumat la atât. După ce a trăit, în adolescenţă, experienţa de model pentru portretul făcut de János Thorma în 1892, Irina Bilţ – G. avea să devină una dintre autenticele muze ale pictorilor băimăreni. Károly Ferenczy a imortalizat-o în versiunea a doua a compoziţiei „Predica de pe munte” [i], respectiv în „Pictorul şi modelul” – ambele aflate astăzi la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta. După căsătoria cu Béla I. Grünwald, acesta a folosit-o ca model pentru mai multe peisaje compoziţionale, aflate astăzi la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta. De asemenea, artistul-soţ a imortalizat-o şi în câteva portrete, dintre care se distinge „Tânăra” – portret bust în mărime naturală, pictat într-o interesantă manieră secesionistă (aflat de asemenea la Galeria Naţională Maghiară).

Pe de altă parte, frumuseţea distinsă i-a atras şi pe alţi pictori, unul dintre ei fiind clujeanul Gábor Papp, care a portretizat-o în vara anului 1902 „într-o extrem de delicată lucrare în pastel”[ii].

Treptat, timp de aproape doi ani, Irina Bilţ a înfiripat cu Béla I. Grünwald o idilă al cărei deznodămînt fericit avea să se consume prin căsătoria contractată pe 11 ianuarie 1899, la Baia Mare. Ceremonia a constituit unul dintre evenimentele mondene majore ale anului pentru intelighenţia locală băimăreană. Căsătoria a fost oficiată dimineaţa, la ora 9, la Serviciul de stare civilă al Primăriei, iar oficierea religioasă – prima din anul 1899 – s-a desfăşurat în parohia greco-catolică păstorită de talăl miresei. După cum se consemnează în Registrul de stare civilă al Parohiei Greco-Catolice Baia Mare (seria: Cununii religioase), uniunea matrimonială dintre „Grüwald Béla pictoru [şi] Bilcz Irina Matilda” s-a săvîrşit după ce cerinţa celor trei „vestiri” publice a căsătoriei a fost îndeplinită în zilele de 6,7 şi 9 ianuarie, procedura a fost îndeplinită prin „atestat”, iar serviciul religios a fost efectuat „preotul profesor de gimnaziu” Andrei Pop, asistat ca martori de Alexandru Oros „g[reco]–cat[olic]. procuror” regal, din Satu Mare, şi de pictorul István Csók „ref[ormat]. locuit[or] în Budapesta”[iii].Din relatarea de presă care consemnează detaliile evenimentului mai reţinem că, după masa festivă desfăşurată la locuinţa protopopului Ştefan Bilţ, tînăra pereche a pornit în călătoria de nuntă spre Budapesta, fiind însoţită pînă la Satu Mare de „veselul alai al rudelor şi cunoştinţelor din cercul de prieteni”. După o şedere de zece zile în capitala ungară, soţii Grünwald urmau să plece la München pentru a petrece acolo sezonul de iarnă [iv].

Iată aşadar că, de foarte timpuriu, colonismul băimărean începea să producă şi alte efecte decât cele pur artistice, iar întemeierea familiei Grüwald trebuie interpretată ca un prim semn al deplinei integrări sociale şi umane a comunităţii artistice într-un mediu pînă la urmă preponderent provincial şi mic burghez, cu toate beneficiile şi limitele ce îi erau caracteristice la finalul veacului nouăsprezece. În tot cazul, atunci când discutăm despre multiculturalismul transnaţional şi spiritul de toleranţă din „era” coloniilor hollóşiene, este fundamental să privim şi înspre asemenea episoade. Pentru că, fără să fie neobişnuite, alianţe matrimoniale care transcedeau confesiuni religioase şi identităţi etnice diferite (în acest caz între o româncă greco-catolică şi un maghiar catolic), continuau să reprezinte excepţii de la regulile agregate cutumiar. Căsătoria aceasta mai are şi valoarea simbolică a unui pionierat, Irina Bilţ – G. deschizând seria unui şir de uniuni matrimoniale devenite, în timp, cu totul fireşti, odată cu coagularea puternică a colonismului permanent. Printre cîteva exemplificări mai interesante, să amintim căsătoria lui Hollósy însuşi cu o austriacă din Linz, stabilită la Baia Mare (aflată la originea scandalului încheiat cu celebrul duel dintre Thorma şi Hollósy !), respectiv pe cea a pictorului spaniol Cesar Joachim Herrer cu românca Alexandrina Drumar (prietena din adolescenţă a Irinei Bilţ – G.).

Ani la rând Irina şi-a însoţit soţul pictor la München, apoi la Budapesta, îndeosebi pe durata sezoanelor de iarnă. În contextul reîntoarcerilor la Baia Mare, Irina Bilţ – G. a beneficiat şi ea, în calitate de „colonistă”, de facilitatea biletelor de favoare oferite artiştilor de Primăria oraşului Baia Mare pentru transportul pe calea ferată. Izvoare documentare atestă acest lucru cel puţin pentru anii 1899–1904.

Din păcate, nu avem prea multe informaţii despre viaţa ei de tânără soţie. Potrivit cutumelor vremii, personalitatea i se va fi „topit”, treptat, în umbra vieţii cotidiene de cuplu, din care doar soţului îi erau hărăzite luminile scenei publice. Se prea poate ca ea să fi continuat, totuşi, să facă exerciţii de desen şi pictură, cu discreţie şi fără veleităţi, cel puţin până la naşterea fiului Béla junior, pe 2 martie 1902. Ştim însă că a fost o soţie devotată şi a rămas pe mai departe o muză inspiratoare, fiind model pentru mai multe peisaje compoziţionale realizate de Béla I. Grünwald  în perioada 1899 –1910. Despre una dintre capodoperele sale – Între munţi – presa locală consemna, în octombrie 1901, următoarele detalii anecdotice: „Pe noi, băimărenii, lucrarea ne interesează cu atît mai mult cu cît înfăţişează împrejurimile Băii Mari şi deoarece personajele centrale (soţia lui Béla Grünwald, Emma Makrai, Iván Komoroczy şi Mihály Égly) sînt localnici. Desigur că şi mulţi dintre băimăreni vor viziona lucrarea în expoziţia de la Galeria de Artă budapestană, unde a fost transportată pe 23 ale lunii curente.” [v]

Înpreună cu întreaga familie a părăsit definitiv Baia Mare în 1911, urmîndu-l pe Béla I. Grünwald la Kecskemét în tocmai înfiinţata colonie de artă de acolo. Despre cursul pe care destinul Irinei Bilţ – G. l-a luat în anii şederii la Kecskemét, iar mai apoi în anii petrecuţi la Budapesta, nu cunoaştem mare lucru, cu excepţia faptului că s-a preocupat să ofere fiului lor – Béla Ivány Grünwald junior (1902-1965) – o aleasă educaţie umanistă fructificată academic în domeniul istoriei economiei, pe fondul căreia acesta avea să facă o remarcabilă carieră în Anglia, patria de adopţie în care a ajuns cu o bursă de studii în 1939 şi care i-a acordat apoi azil politic în conjunctura geopolitică iscată după izbucnirea celui de al doilea război mondial[vi].

[i] Cf. István Réti, A nagybányai művésztelep, Budapest, Kulturtrade Kiadó,1994, p. 152.

[ii] Cf. ***, „Képkiállitás”, în Nagybánya és Vidéke, XXVIII, 1902, nr. 43, p. 3.

[iii] Cf. Arhivele Naționale – Direcția Județeană Maramureș, Colecția de Registre de stare civilă, Registru nr. 71, p. 18.

[iv] Cf. ***, „Fényes esküyő”, în  Nagybánya és Vidéke, XXV, 1899, nr. 3, p. 2.

[v] Cf. ***, „Grünwald Béla festménye…”, în Nagybánya és Vidéke, XXVII, 1901, nr. 43, p. 2.

This entry was posted in Doamnele artei băimărene and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.