Max Buri

Produs de marcă al şcolii şi pedagogiei promovate la München de Simon Hollósy, Max Buri aduce în „peisajul” cosmopolit al Centrului Artistic Baia Mare componenta deosebit de interesantă a culturii plastice elveţiene, dimpreună cu un alt mare pictor helvet – Hans Emmenegger.

Max Buri Politicienii satului

Max Buri, Politicienii satului

Pe parcursul eta­pelor evoluţiei ei, creaţia lui Max Buri a evo­luat de la modelul picturii de gen müncheneze spre o simbolis­tică modernistă, receptând succesiv impulsuri stilistice venite dinspre Jules Bastien–Lepage, Wilhelm Leibl, Paul Gauguin şi Ferdinand Hodler. În faza ultimă a atins stadiul unei formule de sinte­ză, într-o viziune mai decorativă, puternic personalizată, afiliată postimpresionismului de inspi­raţie gauguiniană, cu principala sursă de inspira­ţie fixată în sfera socială a bur­ghe­ziei rurale elveţi­e­ne.

Formaţia profesională

S-a născut în 1868 în localitatea elveţiană Burgdorf, perioada de tinereţe şi-a petrecut-o îndeosebi la Basel şi a murit prematur, în plină maturitate creatoare la Interlaken, în 1915. Şi-a săvârşit educaţia artistică la Müchnen şi Paris. După experienţa nereuşită a câtorva luni petrecute, în 1886, la Academia regală bavareză de arte plastice, s-a format profesional vreme de trei ani în cadrul Şcolii particulare de pictură Simon Hollósy (1887/89), iar în final a studiat la Academia Julian din Paris (1889/93).

ACTIVITATEA LA BAIA MARE

S-a numărat printre artiştii care au colonizat la Baia Mare în 1896, 1897 (şi, probabil, în 1899).

Mărturii de epocă şi evaluări istoriografice ulterioare consa­cră faptul că Buri a fost mai întâi de toate unul dintre stu­denţii eminenţi ai lui Hollósy, iar apoi un artist cu care fostul magistru a întreţinut legături constante de­­ a lungul ultimului deceniul al seco­lu­lui nouă­sprezece. Aşa se explică prezenţe­le pictorului elveţian la pri­mele două colonii de la Baia Mare.

Participarea din 1896 a fost ­anunţată publicului băimărean pe 26 aprilie, în articolul de presă ce conţine cea de a doua listă antici­pa­tivă a coloniştilor (cf. „Şcoala de pictură Hollósy…, în Nagybánya és Vidéke, XXII, 1896), nr. 17/26 aprilie, p. 2). A venit din Münche­n­­ul în care, din 1893, parcurgea o a doua etapă bavareză ca artist independent şi expozant constant la manifestările de la Glaspa­last şi Münchener Sezession, şi unde – conform mărturiei lui István Réti – păstra contactul cu fostul mentor „vizitîndu-l pe Hollósy din când în când”. Probabil că acest contact, întreţinut sistematic, a condus la o implicare nemij­locită a artistului elveţian în febrilele preparative organizatorice pentru cea dintâi colonizare băimăreană din 1896. Un document epistolar important (cf. Magyar Nemzeti Galéria, Adattár, doc. Nr. 8208/1955) ne aduce mărturia unui Max Buri aflat în căutarea căilor de înnoire artistică, investind nădejdile de împlinire în soluţia plein air–istă propusă prin proiectul colonismului hollóşian. Mai mult, ni se dă de înţeles că artistul elveţian s-a aflat în chiar miezul demersurilor de concepere şi organizare a proiectului, desigur printre ceilalţi „actori” la care Hollósy avea să se refere, în 1897, evocând meritele prin care „(…) îndeosebi datorită artiştilor deplin formaţi care au venit şi au lucrat cu noi la Baia Mare am avutacea siguranţă că această iniţiativă stă pe o fundaţie solidă şi va şti chiar prin luptă să reziste şi să se fortifice.” În viziunea lui Hollósy, Buri este aşadar asociat, de la bun început, grupului valoric de vârf al echipelor coloniste, alături de principalele personalităţi artistice maghiare cărora, datorită expresiei introduse în circulaţie prin scrierile lui István Réti, istoriografia tradiţionalistă le atribuie statutul de „întemeie­tori” ai coloniei artistice băimărene.

Această poziţionare s-a confirmat şi prin atragerea lui Max Buri la activităţile celei de a doua colonii temporare de vară, în vara anului 1897. Prezenţa numelui său în lista anticipativă, publicată pe 14 martie de săptămânalul local (cf. Nagybánya és Vidéke, XXIII, 1897, nr. 11), este un indiciu clar că pictorul elveţian rămăsese ataşat pe mai departe idealurilor proiectului hollóşian, consolidând aderenţa sa la programul de studiu şi creaţie în plein air. A activat mai multe săptămâni — poate până spre sfârşitul lui august — şi a realizat mai multe studii de peisaj, peisaj compoziţional şi de portretistică, majoritatea în plein air.

Experienţele dobândite în cel de al doilea sejur vor fi fost stimulatoare din moment ce, în primăvara lui 1899, artistul plănuia o a treia participare cu grupul münchenez lărgit al Şcolii Hollósy. Din păcate lista anticipativă publicată de gazeta locală în numărul din 9 aprilie nu este confirmată prin alte izvoare complementare, această a treia colonizare a lui Buri rămânând, cel puţin deocamdată, o posibilă ipoteză de lucru.

În orice caz, astăzi se poate afirma că viziunea picturală şi substanţa simbolică a operei pictu­rale zămislite de B. îşi au fixate izvoarele undeva la intersectarea direcţiilor novatoare promovate la München, Paris şi Baia Mare – adică în cele trei centre cultu­rale majore care i-au modelat profesionalismul şi identitatea creatoare.

Tiberiu Alexa

director, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

This entry was posted in Max Buri and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *