Rezső BÁLINT (1885-1945) – Interior (1908)

Rezső BÁLINT (1885-1945) - Interior (1908)
Rezső BÁLINT (1885-1945) – Interior (1908)

Pictorul maghiar (de etnie evreiască) Rezső Bálint s-a născut în 14 octombrie 1885 la Budapesta şi s-a stins din viaţă în 18 noiembrie 1945, tot la Budapesta.

Formarea sa artistică a început cu studiul tehnicilor de imprimare grafică (1898-1902), apoi a studiat ca discipol al lui Manuel Vesztróczy, pentru ca în cele din urmă să se dedice studiului picturii sub îndrumarea lui Ferenc Szablya-Frischauf (în cadrul şcolii private a acestui interesant pictor de origine austriacă – el însuşi fost colonist băimărean ca student al lui Simon Hollósy între anii 1898-1901).

În anul 1906 a fost cursant în cadrul Şcolii Libere de Pictură de la Baia Mare. Tot aici i se consemnează prezenţa şi în anii 1907, 1908 şi 1911 în cadrul grupului de colonişti temporari în afara Şcolii Libere de Pictură, activând ca artist independent.

În această perioadă a expus la Berlin, Dusseldorf şi Dresda. Prima expoziţie personală şi-a prezentat-o la Budapesta în 1909. Între 1909-1910 s-a stabilit pentru un an la München, iar în anul următor a expus la Viena. În 1910 şi 1911 a petrecut de asemenea sejururi de mai multe luni la Paris unde a închiriat un atelier în Montparnasse împreună cu Amedeo Modigliani. Aici a organizat o expoziţie de grup împreună cu Charles Freegrove-Windzer, Alexander Archipenko şi Amedeo Modigliani. Între 1911 şi 1912 a lucrat în cadrul grupului de artişti de la Kecskemét sub coordonarea lui Béla Iványi-Grünwald. A expus la Salonul Naţional de Artă din capitala ungară în anii 1909, 1911 şi 1912 şi a participat la Expoziţia Jubiliară a artiştilor băimăreni din 1912. Ca pictor participant la Primul război mondial, a imortalizat în lucrările sale scene de pe câmpurile de luptă, chipuri de soldaţi şi prizonieri de război. Din anul 1920 s-a stabilit la Izbég-Szentendre, unde a pictat mai ales peisaje şi a participat la expoziţii organizate la Budapesta, Kecskemét şi Szentendre.

Lucrarea Interior (1908), realizată de Rezső Bálint pe când acesta încă nu împlinise douăzeci şi trei de ani, etalează şi scoate în evidenţă talentul cu care era înzestrat pictorul, puternica forţă expresiv-plastică dobândită în stagiile petrecute la Baia Mare, precum şi interesul tânărului pictor pentru viaţa şi producţia artistică din marile centre artistice europene aflate în efervescenţa curentelor avangardiste de la început de secol XX. De altfel, în contextul evolutiv al dezvoltării «Centrului Artistic Baia Mare», această creaţie este definitorie pentru producţia artistică a perioadei, numită generic de criticul şi istoricul de artă dr. Tiberiu Alexa, ca fiind „primul val avangardist băimărean (1906-1911)”.

De la primul contact vizual, imaginea tabloului frapează prin analogia motivică cu „interioarele” lui Vincent van Gogh şi prin analogia stilistică cu forța cromatică şi decorativismul pictural al creaţiilor din ultima perioadă a lui Paul Gauguin. La van Gogh interiorul este prezentat într-un cadru ce cuprinde trei pereţi ai încăperii, unul frontal cu o fereastră şi doi pereţi laterali cu două fragmente de uşi la extremităţi, interior în care putem număra: un pat în partea dreaptă, o masă mică încadrată de două scaune şi câteva picturi agăţate pe pereţi. La Rezső Bálint cadrul interiorului este mai strâns, cea mai mare suprafaţă din tablou fiind ocupată de peretele frontal (verde) prevăzut cu două ferestre. Peretele din partea stângă este prezentat doar printr-o fâşie foarte îngustă de verde pal. Şi aici există un pat, dar acesta este situat în partea stângă şi iese din cadrul imaginii în stânga-jos, o masă mare (albastră) care ocupă partea centrală de sub mediana orizontală a tabloului, două scaune din care cel situat în prim-plan iese din spaţiul plastic în partea de jos şi în partea dreaptă un colţ de divan (roşu) abia cuprins în cadru. Pe peretele frontal în partea superioară mai sunt atârnate trei picturi care nu sunt cuprinse în întregime în tablou, o fotografie, probabil de familie, şi alte şapte obiecte decorative mai mici, dispuse simetric față de fotografie. Dacă pe masa mică din colţul interiorului picturii lui van Gogh sunt înghesuite mai multe vase şi pahare de sticlă folosite de artist, pe suprafața generoasă a mesei din lucrarea lui Rezső Bálint sunt dispuse (aerat) doar trei elemente: o vază cu flori ce se situează foarte aproape de centrul geometric al tabloului, apoi mai aproape de privitor, o pipă şi o farfurioară pe care stă o ceaşcă de cafea cu faţa în jos.

Este limpede că Rezső Bálint şi-a însuşit temeinic şi de timpuriu lecţia compoziţiei, într-atât de complexă este structura imaginii plastice. Compoziţia este „deschisă” pe toate cele patru laturi ale tabloului şi „statică” din punct de vedere al relevanţei subiectului tratat şi al rectangularităţii dispunerii elementelor constitutive ce definesc imaginea plastică (perete frontal, perete lateral, podea). Numai că structurarea compoziţiei pe osatura unor direcţii compoziţionale când verticale şi orizontale, când oblice şi curbe, investite de pictor cu grade diferite de importanţă, au ca rezultat dinamizarea spaţiului plastic până la limita diferenţierii dintre static şi dinamic, stare de fapt care generează o puternică încărcătură energetică ce potenţează, animă şi susţine o mişcare interioară care face din acest „interior” un „organism viu” aflat în conivenţă cu natura aflată în exterior. Există aici, subliniat prin deschiderea ferestrei din stânga, un dialog permanent între interior şi exterior, între natura umană şi natura naturală, în care cea din urmă o include pe prima. Iată fundamentala diferenţă între interioarele pictate de van Gogh şi acest interior. Vincent refuză dialogul direct între spaţiul interior şi cel exterior, închide fereastra şi prin aceasta se închide în sine, în propriile frământări şi trăiri paroxistice.

Pentru „lecturarea” compoziţiei, Rezső Bálint „desenează” două direcţii fundamentale: una din interior spre exterior, care porneşte de sus în jos, pe direcţia perdelei ce acoperă fereastra din partea dreaptă şi continuă până la nivelul scaunului din planul secund. Aici direcţia se schimbă şi coboară oblic pe linia mesei şi continuă apoi în acelaşi sens, pe marginea covorului până la colţul lui situat în josul laturii din dreapta a tabloului, după care se întoarce şi coboară tot oblic (de la dreapta la stânga) până la scaunul din prim-plan. Aici direcția se schimbă din nou şi devine ascendentă pe lungimea mesei până la buchetul de flori aflat pe masă. După un respiro oferit de unul din principalele centre de interes al compoziţiei (buchetul de flori), suntem invitaţi să părăsim interiorul şi să plonjăm în natura exterioară prin fereastra deschisă care este un alt centru major de interes al lucrării. A doua direcţie fundamentală de posibilă „lecturare” a compoziției pornește în sens invers, din exterior, de la fragmentul de peisaj decupat de tocul ferestrei, se oprește la acelaşi buchet de flori, coboară la scaunul din prim-plan, urcă pe linia covorului până la scaunul din planul secund de unde se verticalizează şi iese din cadrul tabloului. În exteriorul cadrului picturii, pe traseul imaginar al unei curbe, se întoarce şi reintră în spaţiul plastic pe direcţia draperiei albe care ocoleşte fereastra deschisă din partea stângă şi ne trimite, finalmente, la patul (loc de odihnă) situat în stânga compoziţiei, care este de asemenea, un alt centru major de interes al lucrării. Pe lângă aceste direcţii fundamentale care animă spaţiul compoziţional sunt evidențiați şi o sumă de vectori drepţi, oblici şi curbi ce articulează, completează şi diversifică complexitatea structurii ansamblului. Există, spre exemplu, mai multe direcţii drepte şi oblice, situate sub mediana orizontală a tabloului, care converg şi ne direcţionează privirea spre acea fereastră prin care se vede natura de afară redată în sugestive nuanțări de verde-gălbui, galben-verzui și roz pal.

De altfel, lucrarea excelează prin modul curajos de realizare plastică a suprafeţelor de culoare (în maniera creaţiilor târzii ale lui Paul Gauguin) precum şi de modalităţile de rezolvare a fundamentalelor contraste complementare (roşu-verde, albastru-portocaliu, galben-violet), toate prezente în lucrare. Culorile reci (verde, albastru, violet) domină fără ostentaţie ansamblul pictural. Verdele este investit de pictor cu rolul de prim-solist, albastrul şi violetul sunt dispuse în acompaniamentul verdelui, roşul şi derivatele sale (închise valoric) provoacă acorduri grave şi în final galbenul, rozul şi portocaliul (prezente pe suprafeţe mai mici) au rol de accente cromatice cu valenţe contrapunctice. Transparența perdelei care acoperă fereastra din dreapta, vibrația peisajului în lumină caldă (fereastra din stânga), verdele peretelui, rozul cuverturii de pe pat, albastrul feței de masă și toate celelalte pretexte cromatice prezente în pictură sunt realizate de pictor prin amestecuri de culoare izbutite pe paletă și transpuse apoi cu mare grijă pe suportul picturii.

Iată deci imaginea plastică a unui Interior realizat într-un ansamblu cromatic orchestrat armonic de Rezső Bálint într-o cheie stilistică cât se poate de modernă pentru acea vreme.

 

Dr. Ioan Angel Negrean

Rezső BÁLINT (1885-1945)
This entry was posted in Lucrarea lunii 2017 and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *