Florența Pretorian (1902 – 1948)
Dedicăm începutul primăverii doamnelor artei băimărene și vă prezentăm cele mai reprezentative portrete biografice feminine ale Centrului Artistic Baia Mare.
Florența Pretorian
Descriere realizată de dr .Ioan Angel Negrean și dr. Tiberiu Alexa
Și-a efectuat studiile superioare în domeniul picturii de șevalet (respectiv educației plastice și caligrafiei) la Bucureşti (Şcoala de arte frumoase, 1920-1924 cu Ipolit Strâmbu, G. D. Mirea, Dimitrie Serafim) şi la Paris (Academia Scandinavă, 1930-1932 cu Othon Friesz şi Charles Dufresne). Se dedică activităţii didactice în învăţământul liceal, mai întâi în provincie, iar din 1928 la Bucureşti unde se mută definitiv. În capitala României desfăşoară o intensă activitate de creaţie originală, complementar muncii de profesor (în 1934 publică un remarcabil manual de desen, iar între 1939-1940 este inspector de desen în Ministerul Educaţiei Naţionale).
Creaţia sa a fost expusă public în România la Bucureşti (sistematic la Salonul Oficial între 1929-1948; frecvent la expoziţiile asociaţiei Femeile pictore şi cele ale grupului Mica antantă feminină între 1930-1939), apoi în expoziții de grup la Craiova, Braşov, Constanţa. În străinătate, picturile Florenței Pretorian au fost prezentate pe simeze din Paris (Salon des Tuileries, Salon d’Automne, Musée du Jeu de Paume), Belgrad, Praga, Bruxelles.
La Baia Mare, Florența Pretorian a activat în anii deceniului 1920 în calitate de colonist temporar, cu o frecvență anuală relativ constantă. A studiat sub îndrumarea lui János Thorma în coloniile studenţeşti de vară finanţate de Ministerul Cultelor şi Artelor de la Bucureşti, (1922, 1923, 1924), apoi a lucrat independent pe parcursul lunilor de vară ale anilor 1926, 1929 şi 1930 în cadrul coloniei artistice băimărene.
În timpul vieții nu a expus la Baia Mare. Abia postum, după aproape patru decenii de la trecerea artistei întru istorie, lucrări din creaţia sa au fost expuse începând din 1984 în mai multe expoziţii organizate de muzeul băimărean de artă: expoziţiile permanente Tradiţie şi continuitate în Centrul Artistic Baia Mare (1984-2009) și, respectiv, Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiţii şi inovaţii (începând din 2010); apoi, în expoziții temporare tematice organizate și prezentate public de Muzeul Județean de Artă «Centrul artistic Baia Mare – Centenarul Centrul Artistic Baia Mare. 1896-1996 (1996-1997); Achiziţii şi donaţii 2007-2008 (2009-2010); Valori ale artei băimărene (2010), Doamnele artei băimărene (2011), Centrul Artistic Baia Mare – Capodopere muzeale. Achiziții și restaurări 2007-2019 (2019).
Una dintre lucrările reprezentative din colecția Centrului Artistic Baia Mare, semnate Florența Pretorian este “Peisaj citadin băimărean cu strada Dacia”.
Inspirată, în timpul stagiilor de studii petrecute la Baia Mare (perioadele de vară ale anilor 1922-1924, 1926, 1929 și 1930), de frumusețea și „parfumul” discret medieval al străduțelor băimărene din zona Centrului Vechi, Florența Pretorian a pictat – cel mai probabil în 1924 – un frumos și expresiv peisaj citadin ce poartă astăzi titlul de înregistrare în inventarul muzeului nostru – Peisaj citadin băimărean cu strada Dacia, realizat în tehnica ulei pe carton, cu dimensiunile de 55,5 x 50 cm.: o lucrare care prezintă un conglomerat de clădiri vechi, format de corpurile înghesuite ale caselor situate astăzi strada Dacia, pe axa nord–sud a tramei urbanistice băimărene, înspre punctul de inserție în perimetralul Centrului Vechi.
Structura compoziției este una deschisă pe toate laturile tabloului, secvența surprinzând frânturi de ziduri care delimitează o străduță șerpuită și înghesuită, ce înaintează perpendicular pe planul tabloului către piața unde este situată, în fundalul imaginii plastice, silueta Turnul Ștefan. Acesta este centrul major de interes al compoziției: o prezență de mare însemnătate pentru definirea localizării zonei ilustrate, precum și pentru reliefarea identității locației, care devine astfel recognoscibilă. O fantă desenată de partea stângă a turnului – pe de o parte, și de partea dreaptă a corpului de clădiri din partea stângă a imaginii – pe de altă parte, lasă să se vadă cerul care coboară până sub mediana orizontală a tabloului. Astfel, întregul spațiu pictural se împarte în două mase compoziționale mari, diferite cantitativ și cromatic, care se dovedesc definitorii pentru structurarea compoziției. Din punct de vedere al dinamicii, compoziția este una statică, caracteristică generată de masivitatea și greutatea corpurilor de clădiri, de direcțiile verticale desenate de muchiile construcțiilor, precum și de mai multe orizontale suprapuse, situate în stânga spațiului compozițional.
Pe lângă toate acestea, Florența Pretorian provoacă, prin folosirea mai multor direcții oblice incidente, tensiuni generatoare de expresivități plastice care dinamizează compoziția într-o oarecare măsură, creând astfel un ansamblu echilibrat. Mai este de menționat, ca element important în structura compoziției, prezența motivului antropomorf, un personaj feminin care însuflețește tabloul și se constituie în alt centru de interes (secundar) al compoziției: o țărancă cu coșul în spate care se îndreaptă către piață și care prin deplasarea ei subliniază și susține direcția principală de mișcare din compoziție, adică înspre profunzimea peisajului citadin ilustrat.
Analiza valorică a spațiului pictural scoate în evidență folosirea cu preponderență a valorilor medii și evitarea deliberată a contrastelor valorice majore. Totuși, pentru realizarea adâncimii perspectivice a spațiului decupat secvențial, Florența Pretorian creează, inspirat, o alternanță valorică în care deschisul – situat în prim-planul din dreapta imaginii – se continuă cu o zonă de pasaj mai închisă valoric dispusă spre centrul compoziției, pentru ca apoi, în fundal, o mică suprafață deschisă să „împingă” totul spre privitor și să creeze astfel efectul perspectivic dorit.
Cromatica lucrării este una voit reținută, fără ostentație inutilă, pictorița alegând să folosească tonuri grave, în care accentele de tente pure lipsesc, pentru a putea crea o unitate armonică a contrariilor cromatice, fie ele și complementare. Dominanta este una rece, dată de multiple grizări și nuanțări de albastru, folosite atât la redarea zidurilor, a străzii și trotuarului cât și la redarea cerului. Totuși compoziția nu este lipsită de aportul caloric al culorilor roșu-brun, ocru-galben și oranj tulburat. Acestea sunt prezente în lucrare, dar nu provoacă un contrast exacerbat de cald-rece. În principal culorile calde sunt repartizate masei compoziționale din stânga spațiului plastic, iar cele reci sunt dispuse pe suprafețe mai întinse, corespunzător masei compoziționale din partea dreaptă, apoi la redarea cerului și a străzii. Și aici simțul desăvârșit al realizării echilibrului în spațiul plastic este pus în valoare de artistă prin crearea unei zone de pasaj cromatic, o trecere a culorilor calde, regăsite în masa compozițională din stânga imaginii, în cealaltă masă compozițională, pe o suprafață mai puțin întinsă, compusă de Turnul Ștefan și acoperișul casei situată în centrul imaginii. Raporturile cromatice sunt organizate de Florența Pretorian într-o ierarhie bine structurată, în care fiecare culoare este învestită cu importanța și rolul ei în alcătuirea structurii cromatice a picturii, care finalmente generează nota armonică a ansamblului. Modul în care sunt tratate suprafețele pictate scot în evidență picturalități sensibile, de o expresivitate aparte, realizate prin folosirea diversificată a tușelor care sunt în mare parte discrete, alteori imperceptibile, și pe ici pe colo mai pronunțate.
Ansamblul pictural evidențiază, în plan cromatic, afinități stilistice cu preponderență postimpresioniste, dar și conotații expresioniste. Pe de altă parte, tratarea corporalităților arhitectonice în mase compacte ample și solide, din pricina cărora se ițește și senzația unui monumentalism discret, iar apoi sublinierile lineare ale muchiilor de întâlnire/separare dintre masele corporale arhitectonice, evidențiază elemente de morfologie picturală care, dimpreună, evocă vocabularul unui cubo–contructivism moderat. Prin acest din urmă aspect, Peisaj citadin băimărean cu strada Dacia face notă aparte în repertoriul lucrărilor Florenței Pretorian, așa (și atât) cât le cunoaștem astăzi. Ea se încadrează, cu siguranță, între acele creații de început (dintre care prea puține ni s-au mai păstrat în circuitul public de azi), pe care criticul de artă Aurel Broșteanu le evoca, atât de expresiv, în comentariul din revista Gândirea consacrat celei de a treia expoziții personale prezentate de artistă la București în 1936 (februarie – martie, Salla Dalles): „… Primele pânze ale Florenţei Pretorian porneau de la impresia de culoare surprinsă cu gingăşie dar şi cu vigoare, la cel dintâi contact cu lucrurile. Ele puneau accentul pe elementar, astfel că apăreau mult simplificate în raport cu realitatea pe care o interpretau. Câteva aspecte de culoare şi câteva gradări de lumină erau în genere suficiente să constitue un tablou. Situarea lor în contraste, pe axa unei impresii dominante, concorda cu tendinţa de stilizare decorativă. De aceea, impresiei de culoare notată cu spontaneitate, i se atribuia un cadru formal, excesiv de schematic, şi, prin aceasta, arbitrar. El nu violenta, însă, datele experienţei, – reduse, în acest prim stadiu, la prea puţin, – ci doar le dădea o orientare spre decorativ, limitând astfel liberul joc al imaginaţiei realiste. (…) culorile din tablourile vechi erau întunecoase, nediferenţiate şi sărace (…). Situarea culorilor în contraste pretindea artistei să abuzeze de negru şi în general de teinte închise, după cum pretindea ca înfăţişarea culorii să fie cât mai brută şi mai săracă în nuanţe. Numai cu acest preţ se putea câştiga expresia elementară a momentului coloristic. (…) pânzele vechi puteau primi din afară un cadru formal, care să nu violenteze datele experienţei (…) interpretarea din lucrările vechi promova o formă eliptică, enunţată sumar şi atingând numai în treacăt realitatea (…). În trecut, materia avea un caracter abstract. Culorile păreau cerneluri absorbite în pânză. …” (Aurel D. Broșteanu, „Florența Pretorian…”, în Gândirea, Cluj, an XIV, 1936, nr. 4, aprilie, p. 213-214).
Prin întreaga sa operă, în care se integrează organic și prezentul Peisaj citadin băimărean cu strada Dacia, Florența Pretorian – pe atunci o tânără artistă aflată la un început de carieră ce o consacră, astăzi, drept o exponentă exemplară a „interbelicului românesc” – demonstrează prin măsura talentului ei o valoare artistică de necontestat și scoate în evidență faptul că astăzi semnificațiile operei sale sunt, încă, prea puțin cunoscute și prea puțin prețuite de istoriografia românească de artă. Iar așezarea în contextul băimărean interbelic a artistei, dimpreună cu acest peisaj citadin băimărean de început de carieră, ne ilustrează o fațetă ce redimensionează și dinamizează imaginea „canonică” – deja îmbătrânită și depășită – despre „școala băimăreană” a peisagisticii cu „vegetație verde, castani înfloriți în alb/galben și cer albastru” !
