Nándor / Ferdinand Deák (1883-1953) – Parcul din Baia Mare, 1942

Nándor Deák se naşte în anul 1883 la Budapesta, în capitala aflată în plin proces de modernizare a Ungaria. Atras – foarte de tânăr ! – de creaţia în domeniul artelor vizuale, își începe formarea profesională imediat după absolvirea liceului la 16 ani, studiind pictura și desenul la Școala de desen după model din Budapesta între 1899-1901. Acest important detaliu este consemnat în majoritatea referințelor biografice dedicate artistului, dar – în mod ciudat ? – nu este consemnat în actuala bază de date matricole ale Universității de Arte Plastice din Budapesta (versiunea onlineA Magyar Képzőművészeti Egyetem hallgatói 1871-től a mai napig / „Cursanții Universității Maghiare de Arte Plastice din 1871 până astăzi ai” – http://www.mke.hu/about/hallgatoi_adatbazis.php/d, vizualizată la 22 mai 2020). Faptul – întâlnit în cazul biografiilor mai multor artiști a căror formare profesională s-a petrecut în jurul anului 1900 – se explică prin aceea că Nándor Deák va fi frecventat cursuri pregătitoare (poate cele serale) în calitate de audient neînregistrat (deci: neînmatriculat ca urmare a promovării examenului de admitere !).

În tot cazul, după doi ani se mută la München în 1902, unde își continuă studiile până în 1904 sub îndrumarea maestrului Simon Hollósy, în cadrul propriei sale Școlii private de pictură pe care acesta o întemeiase în capitala Bavariei și în care susținea, încă din anul 1886, anuale procese educaționale de formare a unor comunități studențești profund cosmopolite. Deși ne lipsesc deocamdată referințe documentare concrete, avem toate motivele să presupunem că Nándor Deák și-a însoțit mentorul și colegii de școală pe timpul sejururilor efectuate cel puțin în colonizările de vară de la Hunedoara (în 1903) și Teceu (1904)

În 1905 își stabilește reședința în Transilvania, la Cluj, unde – cu câteva scurte intermitențe – artistul avea să locuiască și să creeze până la săvârșirea din viață, în 1953. După încheierea Primului Război Mondial, Nándor Deák vine în repetate rânduri la Baia Mare. Între 1924 și 1925 activează în cadrul Şcolii Libere de Pictură de la Baia Mare, unde își desăvârșește formarea artistică sub corectura lui János Thorma. Ulterior, din 1936, Nándor Deák devine rezident al coloniei băimărene de artiști, activând aici până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Se mai cuvine să menționăm și participările sale la viața expozițională băimăreană în anii 1924 și 1939.

În creația sa, Nándor Deák s-a îndepărtat tot mai mult de portretul academic și de pictura de gen învățate sub îndrumarea maestrului Hollósy, și s-a orientat către pictura în natură practicată în colonia artiștilor din Baia Mare. Din perspectiva încadrării stilistice a lucrării „Parcul din Baia Mare” se remarcă influenţele impresionismului/postimpresionismului, preocuparea pentru contrastul dintre lumină și umbră, aplecarea mai degrabă către impresiile fugitive lăsate de o scenă sau de un obiect, asupra mobilității fenomenelor, decât spre aspectul stabil și conceptual al lucrurilor. Creația artistului relevă preferința sa pentru pictura în aer liber, în care folosește o cromatică pură și tușe fine de penel pentru a simula lumina reală, încadrându-se în sfera procupărilor specifice artiştilor din spaţiul băimărean. 

Lucrarea Parcul din Baia Mare (ulei pe pânză, 70 x 100 cm.) a fost pictată în vara anului 1942. Este un peisaj de factură stilistică postimpresionistă realizat, cel mai probabil, în cursul mai multor ședințe de lucru, dintre care în plein aircel puțin una (sau, poate două – primele în ordinea succesiunii). Piesa reprezintă o achiziție relativ recentă efectuată de muzeul nostru, în cadrul Licitației de Crăciun 2013 a Galeriei de artă «Quadro» din Cluj Napoca.

Compoziția este structurată pe mai multe registre dispuse orizontal, unul peste celălalt, dar și vertical, într-o succesiune care redă şi rezolvă perspectiva spaţiului natural cuprins în cadrajul din tablou. 

Nándor Deák, Parcul din Baia Mare, 1942

Prim-planul secvenţei picturale este dominat de aleea de pământ și de grupul celor șapte copaci din parcul băimărean. Pictat cu mult curaj, peisajul înglobează o vibrație de tonuri de verde care domină întreaga suprafaţă a tabloului, în diferite degradeuri şi nuanţări, într-un grizaj deschis–închis de alternanţa ocrului, care ajunge pe alocuri la nuanțe portocalii. Din pricina contrastului complementar generat de juxtapunerea cu suprafeţele galbene din planul secund se creează iluzia împingerii fizice a copacilor în faţă, spre privitor. Forţa perspectivei vizuale este accentuată de contrastul cald-rece al culorilor primare. Contrastul este la rândul său potenţat de culoarea galbenă puternic vibrat. În ciuda prezenței foarte limitate, galbenul variază în intensităţi valorice, devenind principalul vector generator de centre de interes în compoziţie, pe fundalul vibrat în diverse tonuri, nuanţe şi grizări, bine orchestrate în structura de ansamblu a compoziţiei.

Zona mediană a tabloului este traversată de linia întunecată a orizontului, prilej pentru pictor de a introduce nuanțe reci de albastru inchis în compoziţia lucrării, albastru care este apoi reluat pe suprafețe mici în redarea cerului cu nuanțe foarte deschise, de o mare intensitate în contrast.

Pe lângă centrele de interes vizuale oferite de copaci – forțate de contrastele mai sus menționate – un centru de interes secundar îl constituie suprafețele cu petele de gri, reci, date de forma celor două bănci amplasate în treimea inferioară a axei orizontale, la baza trunchiurilor copacilor.

În antiteză cu acestă baie de lumină și de culoare, cele două banci gri pustii sunt reprezentate într-un fel de spațiu metaforic al însingurării, parcă fiind menite să sublinieze absența fizică a componentei antropomorfe.

În ansamblu, pictorul ne lasă impresia în această lucrare că ar dori să ne invite la o preumblare prin parcul băimărean, unde, așezându-ne pe acele bănci însingurate, să ne lăsăm cuprinși de splendoarea culorilor și dansul luminii printre copacii răcoritor într-o zi însorită de vară timpurie.

Lucrarea se înscrie, pe de-a întregul, în parametrii acelei componente complementare a esteticii artei de la Baia Mare reprezentate de cel de al treilea val tradiționalist (1940-2020) – prin stratul sintezei realist–impresionist–postimpresioniste (1940-2020). Departe de a fi o realizare artistică „de vârf/de excepție”, Parcul din Baia Mare realizat de Nándor Deák în anul 1942 vine să exemplifice, convingător și cu expresivitate, specificitățile (oarecum) de rutină ale acelei așa-zise peisagistici băimărene care a „trecut în conservare” rădăcinile fixate în mixtura impresionist–postimpresionistă a picturalității peisagistice elaborate de KárolyFerenczy, iar apoi a asigurat dezvoltarea filierei tradiționaliste băimărene prin nenumărate „personalizări” petrecute la nivelul „rostirilor artistice subiective și individualizate”. Din această perspectivă, Nándor Deák rămâne să exemplifice condiția colonistului temporar băimăreandin epoca interbelică, iar creația sa, puțin cunoscută astăzi, ilustrează consistența valorică a eșalonului de nivel trei în piramida valorilor artistic produse în Centrul Artistic Baia Mare pe parcursul unei istorii de 125 de ani.

Robert STREBELI

muzeograf, expert acreditat

Lucrarea lunii iunie 2020
Nándor Deák, Parcul din Baia Mare
This entry was posted in Lucrarea Lunii 2020 and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.